Târgu Mureș, octombrie 2025 – Campania „Fii Smart! Dă Block Drogurilor!”, Asociația Social MED cu sprijinul partenerilor locali și naționali, a adus în fața comunității noastre o temă vitală: rolul părinților, al școlii și al societății în prevenirea consumului de droguri.
Conferința „Când părinții tac, drogurile vorbesc!” a reunit peste 600 de participanți – părinți, cadre didactice, psihologi, medici, autorități și elevi – care au participat la o discuție sinceră despre tăcere, frică, rușine și curajul de a vorbi deschis despre o realitate tot mai prezentă în viețile adolescenților. Mulțumim tuturor celor prezenți.
„Când un părinte tace, drogurile vorbesc în locul lui. Dar când un părinte începe să întrebe, să asculte, să fie aproape, apare șansa la vindecare și la reconectare”, au transmis reprezentanții Social MED în cadrul evenimentului.
Conferința a fost un spațiu de dialog și reflecție, unde participanții au avut ocazia să asculte testimoniale emoționante și povești reale, care au arătat că lupta împotriva consumului de droguri începe acasă – prin comunicare, empatie și educație.
Despre campania „Fii Smart! Dă Block Drogurilor!”
Campania este o inițiativă de educație și conștientizare care își propune să combată consumul de droguri prin informare corectă, implicarea părinților și dezvoltarea abilităților de comunicare în familie.
Proiectul include conferințe, ateliere educaționale și resurse practice pentru tineri, părinți și profesori.
Dorim să adresăm multumiri partenerilor principali ai acestei campanii:
Primaria Municipiului Târgu Mureș si Consiliului Local Târgu Mureș, Consiliul Județean Mureș și consilierilor județeni, Ministerul Educației și Cercetării.
Mulțumim tuturor pentru întreg suportul instituțional și financiar.
De asemenea, recunoștința și mulțumirile noastre se îndreaptă către ceilalti parteneri ai proiectului: Teatrul Național Târgu Mures, Universitatea de Arte din Târgu Mureș, Inspectoratul Școlar Județean Mureș, Inspectoratul Județean de Poliție Mureș, SMURD, Zass România, B2B Synergy, Societatea civilă de avocatura Dobre, Damian si Asociații, Societatea civilă de avocatura Ludușan, Salvați Copiii, Proud to be Romanian, Rotary Maris, Mures Runners, Shopping City, Magazinele Darina, Magazinele Palas, Restaurant Luceterra, Luar, Bonjour Tacos, Gent’s Club, J’ai Bistrot, Alchimia Wine & Cuisine, Hotel Restaurant Alesia.
Multumiri speciale și partenerilor media din județul Mureș care mediatizează și susțin puternic proiectele noastre.
Mulțumim și tinerilor voluntari pentru sprijinul lor.
Împreună, ne dorim, să construim o comunitate mai sigură, mai sănătoasă și mai solidară. Vom continua seria evenimentelor și întâlnirilor de interes pentru mureșeni.
Mulțumim că ați ales să faceți parte din această mișcare pentru schimbare!
Cu recunoștință,
Oana MUNTEAN – Asociația Social MED
și partenerii campaniei „Fii Smart! Dă Block Drogurilor!”